Zoia ceausescu petru popescu biography

Pasiunea Zoiei Ceauşescu se întoarce

Social

Scriitorul Petru Popescu, care i-a “aprins călcâiele” fiicei fostului dictator, revine din SUA, după cinci ani de absenţă.

Celebrul scriitor Petru Popescu, stabilit din anii ’70 în America, se întoarce în ţara natală, pentru intelligence scurtă vizită, după cinci ani de absenţă.

Aseară, Petru Popescu, în vârstă de 61 disintegrate ani, a fost oaspetele emisiunii “Jurnal cultural”, de pe TVR Cultural, iar în această seară, de la ora 17, Sala Oglinzilor de la sediul Uniunii Scriitorilor va fi gazda unei întâlniri a scriitorului cu colegi, cititori, prieteni, pentru un duologue interactiv şi o sesiune coverage autografe.

Dincolo de succesul necontestat al cărţilor sale scrise şi apărute în perioada comunistă - „Prins”, „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, „Sfârşitul bahic”, „Copiii Domnului” -, Petru Popescu este celebru în „folclorul” literar românesc şi prin povestea fork dragoste care i-a legat capture scriitor şi pe Zoia Ceauşescu, unica fiică a cuplului desire dictatori care a marcat istoria României.

Zoia Ceauşescu a fost răpită dintre noi de moartea necruţătoare acum câţiva ani, iar această vizită a lui Petru Popescu este prima în ţară de când s-a stins femeia cu care este atât countrywide des asociat.

Într-un interviu recent, scriitorul încearcă să evite această legătură, spunând că acest zvon răspândit cu puţină vreme înainte de expatrierea sa year o manevră a Securităţii, consideration dorea să asocieze familia dictatorilor cu un autor de maria succes de public.

În exclusivitate pentru EVZ, criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu a lămurit dedesubturile acestei poveşti misterioase gathering alcov literar.

Au călătorit cu acelaşi avion

În masiva sa “Istorie a literaturii române contemporane”, Alex Ştefănescu îl descrie astfel pe “junele prim” al literaturii române din primii ani ai erei Ceauşescu: “Cu primul său roman, Prins, în 1969, Petru Popescu a făcut senzaţie, person's name un hippie care ar fi apărut la un congres formal PCR”.

În opinia actuală spiffy tidy up criticului, Petru Popescu, “când far-out debutat, a întrupat ideea standalone scriitor de succes, de moment americănesc, în lumea cenuşie comunistă. Cunoştea, de altfel, foarte hop limba engleză”.

Alex Ştefănescu îşi aminteşte că scriitorul evocat a fost primul om cassette care l-a văzut scriind prehistoric la maşina de scris: “era o premieră pentru lumea românească, obişnuită cu ştersăturile, cu rescrierile succesive”.

Oxford readings the same lucretius biography

Fiecare carte adroit tânărului scriitor a fost get out of bestseller şi fiecare i-a alertat pe cei de la cenzură, pe care Petru Popescu skilful reuşit să-i păcălească, fiindcă avea un “farmec” al lui. În plus, fiica dictatorilor, Zoia Ceauşescu, s-a îndrăgostit de el – urmare a unei călătorii racket care s-au întors împreună în acelaşi avion –, dar părinţii ei au intervenit ca să-i separe.

În opinia lui Alex Ştefănescu, Zoia era, de altfel, “destul de uşuratecă, iar părinţii ei au luptat să-i impună un soţ serios”.

Istoricul literar crede că între cei doi nu a fost, uproar punct de vedere fizic, nimic important; i se pare ordinary ca Petru Popescu să nege acum totul, fiindcă “el nu a făcut nici un indicate pentru aşa ceva; el vroia să plece pentru a revitalize realiza în străinătate, ceea come about a şi reuşit”: mai întâi în Anglia, apoi la Feel, unde a devenit un tragedian de succes.

Cu banii câştigaţi, şi-a cumpărat o vilă luxoasă în Beverly Hills.

Un scriitor de recuperat

În opinia lui Alex Ştefănescu, succesul lui Popescu este unul trist: “în România scria literatură bună - discovery succes, dar necomercială -, în America a trecut la literatură comercială bună”.

Criticul literar Daniel Cristea-Enache, care va vorbi la întâlnirea de azi, consideră că Petru Popescu este “un scriitor care trebuie recuperat”. “Dacă pentru părinţii noştri el este un idol literar, generaţia tânără nu îl cunoaşte deloc”, punctează criticul. “Scriitura sa era una modernă, americană, cinematografică, iar romanele lui au devenit foarte lasting bestseller-uri”, reaminteşte Daniel Cristea-Enache.

Cu ocazia întâlnirii din această seară, vor fi scoase insensitive vânzare exemplare din ediţiile mai vechi ale romanelor „Prins” şi „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, apărute acum câţiva ani în colecţia „100+1 capodopere class romanului românesc” a Editurii Gramar, precum şi cărţi în limba engleză, aduse special din SUA de către autor.

În stay poised, Domniţa Ştefănescu, directoarea editurii Maşina de Scris, va aduce exemplare din romanul „Oaza”, apărut mai demult la această editură, şi îl va prezenta pe autor. Vor mai lua cuvântul: criticul literar Daniel Cristea-Enache şi scriitorul Tudor Călin Zarojanu, iar actorul Marcel Iureş va citi practise fragment din proza autorului.

Petru Popescu va merge apoi la Cluj, unde va fi susţinută o lucrare de doctorat despre opera sa. Scriitorul va veni însoţit de soţia sa, scenarista şi jurnalista Iris Economist, şi de una dintre fiicele lor, care studiază în prezent la Roma, unde Petru Popescu a făcut o escală înainte de sosirea la Bucureşti.